frica

ma gandeam zilele astea la mine.ma gandesc des la mine, la ce simt l ace vreau, incerc sa ma redescopar si tot degeaba.am ajuns la 20 de ani si ma uit in urma..pare totul atat de gol.regret amarnic, ca n`am fost ca ceilalti. ca n`am avut curaj sa sar in cap, cand am simtit nevoia, ca n`am stiut sa iau viata in piept chiar daca m`ar fi doborat sau durut. tot ce`am stiut a fost :fuga!..am fugit de mine, de ei de tot ce exista.de ce??am cautat raspunsul la intrebareasta si l`am gasit: frica! frica de a nu gresii, frica de a fi judecata, frica de..nereusita!!de unde a pornit frica asa??..cred ca am gasit raspunsul si la asta..am fost invatata ca n`am voie sa am esecuri!! mare prostie!! cum poti sa ai reusite daca nu stii sa pierzi??? acum ii urasc pe ai mei...nu exista copilul "perfect", "ideal"..spanac pe varza! sunt foarte revoltata!!..pt mine exista doar copii si atata..
stii ce mi se pare atat de aiurea???..ce`au incercat ei sa cladeasca sau ce`au cladit..jumatate ma chinui eu sa daram.acum ai sa nu fiu...nesimtita, nu exista parinti perfect...mi`au 'dat" si parti pozitive..poate prea pozitive..pt lumea asta...si totusi, e o risipa..ei cladesc eu daram...am obosit...si stai ca abia e inceputu..o sa vad ce mai descopar